luni, 13 iulie 2009

Curatirea fundurilor

La primul control de primavara obligatoriu trebuie curatat fundul stupului de albinele moarte, ceara facuta precum rumegus si alte murdarii. Pentru aceasta operatiune ideal ar fi sa avem stupi cu fund demontabil astfel aceasta operatiune ar deveni mult mai simpla, ar trebui sa avem un fund de rezerva pe care l-am pune la primul stup, iar fundul de la primul stup l-am curata si l-am pune la al doilea stup si tot asa pana am ajunge la ultimul stup. La stupii cu funduri fixe se muta ramele dintr-o parte in alta a stupului si se matura mizeria. Ideal ar fi ca gunoiul strans din stup sa se cearna si astfel vom mai recupera niste ceara pe care am topi-o, iar restul gunoiului l-am arde.

Niciun comentariu: